StruxureWare Operations 7.0 de la Schneider Electric contribuie la îmbunătăţirea operaţiunilor în centrele de date

Schneider Electric a introdus StruxureWare Operations 7.0, o platformă software din gama DCIM (Data Center Infrastructure Management). StruxureWare Operations 7.0 face parte din suita Schneider Electric StruxureWare pentru centre de date, care este menită să răspundă celor mai mari provocări întâlnite în centre de date. StruxureWare Operations 7.0 înlocuieşte Schneider Electric’s InfraStruxure Operations versiunea 6.2. StruxureWare reprezintă o combinaţie între Data Center Infrastructure management, cel mai popular produs Schneider de pe piaţă, şi instrumentele de software DCFM (Data Center Facility Management).

Suita completă inclusă în platforma generală StruxureWare are capacitatea de a stoca date, precum şi de a monitoriza, automatiza, planifica şi implementa aceste instrumente pentru a genera o viziune de ansamblu asupra tuturor sistemelor critice ale unui centru de date. Ca o fundaţie a acestei suite, platforma StruxureWare Operations 7.0 este operabilă la un nivel executiv, permiţând managerilor centrului de date şi managerilor de proces să aibă vizibilitate şi control absolut asupra operaţiunilor zilnice din centrul de date.

“Schneider Electric admite importanţa provocărilor cu care se confruntă clienţii noştri, în gestionarea centrului lor de date, un mediu aflat în permanentă schimbare”, a declarat Soeren Brogaard Jensen, Vicepreşedinte Enterprise Software, Schneider Electric. “Odată cu lansarea StruxureWare Operations 7.0, răspundem acestor provocări oferind cel mai complet produs DCIM de pe piaţa actuală. Platforma asigură disponibilitate mare şi control continuu asupra centrului de date, reducând, de asemenea, consumul de energie. Astfel, clienţii noştri pot lua decizii fiind corect informaţi, în momentul în care îşi planifică să facă schimbări la nivelului centrului de date şi să crească zilnic nivelul eficienţei energetice.”

Întrucât devin o realitate, provocări precum complexitatea avansată, disponibilitatea şi costurile crescute cu energia în mediile centrelor de date actuale, clienţii se străduiesc să obţină cea mai potrivită combinaţie de instrumente pentru a opera şi raporta eficient în legătură cu diversele sisteme şi funcţiuni ale centrelor de date. StruxureWare Operations 7.0 oferă soluţii complete şi uşor de utilizat pentru a gestiona aceste puncte sensibile, prin introducerea unor parametri măsurabili, care promovează creşterea afacerilor, simultan cu menţinerea unei prezenţe în timp real în centrele de date.
Având funcţii precum alarmarea, colectarea datelor, planificarea, optimizarea şi funcţiile analitice, StruxureWare Operations 7.0 oferă posibilitatea de a raporta orice aspect legat de infrastructura fizică a centrului de date. Dată fiind continua evoluţie a tehnologiilor DCIM, DCFM şi a software-urilor, precum StruxureWare pentru Centrele de Date, profesioniştii din IT au acum acces la toate datele şi instrumentele necesare pentru a opera centrele de date, care sunt astfel, mult mai solide, eficiente, productive, mai sigure şi mai prietenoase cu mediul înconjurător, toate acestea prin intermediul unei singure suite software.

StruxureWare Operations 7.0 reuneşte flexibilitatea StruxureWare pentru Data Centers, dovedindu-şi capacitatea de a fi aplicabil în centre de date de diverse mărimi. Acest tip de software pentru companii poate fi funcţional atât la nivel fizic, cât şi virtual, oferind posibilitatea de a adăuga o arhitectură complexă care să atingă cele mai înalte niveluri ale disponibilităţii şi redundanţei dorite de consumator şi care să permită o scală potrivită pentru orice mărime a centrului de date.

Alte caracteristici ale StruxureWare Operations 7.0 includ opţiunea de detaliere a centrelor de date localizate oriunde în lume şi posibilitatea de a obţine informaţii detaliate în timp real, dar şi capacitatea de a sintetiza informaţiile produse de un centru de date dintr-o locaţie specifică. Pe lângă toate acestea, prin intermediul imaginilor CFD 3D (Computational Fluid Dynamics) acest tip de vizionare a oricărui centru de date oferă posibilitatea utilizatorilor să prevină şi să rezolve problemele termice în mod rapid şi eficient.

Cu ajutorul StruxureWare Operations 7.0, două noi module furnizează multiple opţiuni pentru a crea rapoarte personalizate şi a fi livrate, în cel mai convenabil mod, celor care au nevoie de ele. StruxureWare Operations Insight este un modul avansat care permite adaptarea rapoartelor la cerinţele din domeniul afacerilor, pentru a oferi date integrate de la orice terţă parte sau seviciu web. Modulul Insight constă într-o gamă largă de şabloane interconectate şi opţiuni de scriere având posibilitatea de a personaliza setările pentru fiecare utilizator în parte.
Cel de-al doilea modul, StruxureWare Operations VIZOR, oferă posibilitatea conectării de pe terminale mobile gen Apple iPhone, iPad sau smartphone-uri care operează pe sistemul Android, pentru a vizualiza în timp real parametrii funcţionali din centrul de date .

Pe lângă toate aceste noi caracteristici ale platformei StruxureWare Operations 7.0, utilizatorii se pot bucura de aceleaşi beneficii întâlnite la platforma iniţială InfraStruxure Operations 6.2, care constă într-un set de module opţionale ce se pliază pe cerinţele utilizatorilor. Aceste module opţionale sunt:
• StruxureWare Capacity - pentru simulare, planificare, optimizare a infrastructurii la cerinţele din centrul de date
• StruxureWare Change - pentru managementul procesului de lucru în infrastructuri IT
• StruxureWare Energy Efficiency -  analiza PUE (Eficienţa utilizării energiei) la nivelul subsistemelor
• StruxureWare Energy Cost - evaluarea instant a consumului de energie
• StruxureWare Insight - instrumente complete pentru personificarea instrumentului de raportare şi vizualizarea datelor
• StruxureWare Dashboard - vedere de ansamblu asupra centrului de date, modul ce operează cu toate dispozitivele şi bazele de date asociate acestora.
• StruxureWare Mobile - dispozitiv wireless pentru operarea centrului de date, care oferă informaţii în timp real referitor la adăugări de echipamente, şi/sau modificări de infrastructură
• StruxureWare VIZOR – aplicaţie pentru acces la informaţii de pe terminale smartphone şi/sau tabletă.

Toate noile versiuni ale StruxureWare Operations 7.0 sunt compatibile cu actualele componente ale portofoliului de software InfraStruxure.

Lasa un comentariu

Vreau sa fiu anuntat de urmatoarele comentarii. De asemenea, va puteti abona fara sa comentati