Tornado Technology Center anunţă începerea sesiunii de traininguri în centrul său de perfecţionare

Cu o tradiţie de 16 ani în domeniul IT&C Networking, Tornado Technology şi-a întărit poziţia de distribuitor cu valoare adăugată inaugurând primul centru de cursuri şi demonstraţii a celor mai complexe tehnologii de securitate şi networking IT&C de ultimă generaţie.
Technology Center vă oferă cursuri şi certificări pe tehnologii inovatoare în securitatea IT, pe sisteme de cablare structurată MilleniuM şi în soluţii cu echipamente active pentru datacenter.

În mai puţin de o săptămână, Technology Center a pus la dispoziţia partenerilor săi două cursuri importante în domeniul IT&C, cu certificari în produsele Schneider Electric şi SonicWall.

Primul curs organizat împreună cu Schneider Electric, în data de 27 ianuarie anul curent, s-a dovedit a fi de un mare succes. Fiind un training personalizat şi adaptat tipicului de activitate al firmei Schneider Electric, s-a oferit un program de instruire unic, specializat cerinţelor şi aşteptărilor pe care le au partenerii Tornado Technology. Certificările au fost oferite, către cei 23 de participanţi, de trainerii Schneider Electric, şi anume Liviu Mîrşan şi Plamen Velikov.
Schneider Electric este o companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în peste 100 de ţări, oferind soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul energiei şi al infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor.

Cel de-al doilea curs practic s-a concretizat cu certificarea ”Certified SonicWall Sercurity Administrator” şi a fost susţinut de către cel mai bun trainer SonicWall. În cadrul cursului, Tornado Technology a oferit partenerilor săi posibilitatea să testeze echipamente de ultimă generaţie Unified Threat Managemet de la SonicWall şi să îşi însuşească noi cunoştinţe în ceea ce priveşte tehnologiile avansate de securitate.
Compania SonicWall este prezentă în peste 50 de ţări, având 28 de sedii. Peste 40 de milioane de utilizatori din întreaga lume beneficiază de protecţia oferită de produsele SonicWall.

„Dorim să ne adaptăm permanent nevoilor pieţei şi să venim în întâmpinarea oricărei solicitări primite din partea clienţilor. Calitatea excelentă şi relaţiile foarte bune stabilite cu partenerii şi furnizorii noştri fac ca produsele şi serviciile Tornado Technology să fie apreciate şi să devină un punct de referinţă pe piaţa de profil din România”, declară George Florea, CEO Tornado Technology.

Tornado Technology, alături de o echipă bine instruită, beneficiază şi de susţinerea colaboratorilor, lectori şi traineri profesionişti, în practica şi teoria domeniilor de specializare. În cadrul programelor de formare organizate de către Tornado Technology Center s-au instruit până la acest moment angajaţi din peste 50 de companii IT din România.
Oferta de traininguri a Tornado Technology Center vine în completarea cerinţelor tot mai pregnante de perfecţionare profesională continuă în domeniul IT&C, prin abordarea într-un mod practic-aplicativ a subiectelor de interes din domeniu.

Lasa un comentariu

Vreau sa fiu anuntat de urmatoarele comentarii. De asemenea, va puteti abona fara sa comentati